Nu am știut niciodată cum să iubesc frumos. 
Doar cum să rămân acolo unde doare. Cu el nu a început nimic, doar s-a adâncit și mai mult, deși contrar a toate părea a-mi fi liniște, dar s-a dovedit a-mi fi haos. Ne știam deja, dar nu ne-am știut niciodată cu adevărat. Între noi au fost plecări, reveniri, și lucruri pe care nu le-am spus la timp. Ne-am iubit în feluri greșite. Eu prea închisă, el prea departe. Ne-am certat până când tăcerea a început să pară mai sigură decât orice cuvânt. A fost un moment în care a fost bine… Sau poate doar mai puțin rău. Dar unele lucruri cu greu se repară, doar se repetă până se frâng. Iar noi ne-am frânt încet. Fără un final clar. Doar cu un gol care a rămas, o inimă care în unele nopți încă mai bate pentru el, gânduri, mesaje și poezii care au durut, dar și ecourile frânte ale unei iubiri ce a rămas în trecut.
„Ecouri frânte” nu este doar o poveste. 
Este o adunare de gânduri, versuri, fragmente și mesaje rămase dintr-o inimă frântă. Pentru că, atunci când iubirea se stinge, nu dispare cu totul. Rămân ecouri… ecouri frânte.