Liv a crescut cu frica sfârșitului.
Nu ca o idee abstractă, ci ca o umbră care a însoțit-o în fiecare zi, în fiecare vis, în fiecare speranță. A învățat devreme că viața nu promite nimic și că „mâine" nu reprezintă mereu o binecuvântare, ci și un blestem, o reamintire că există un sfârșit.
Boyd, în schimb, a ales să trăiască.
Chiar și atunci când corpul îi trăda liniștea, chiar și atunci când viitorul îi punea condiții, el a ales culoarea, râsul, dorința de a simți totul intens, de parcă fiecare zi trebuia trăită pentru două.
S-au născut în țări diferite, la mii de kilometri distanță, fără să știe unul de celălalt. Dar au fost legați de același fir invizibil: o boală, o teamă, un ceas care ticăia în tăcere.
Când destinul i-a adus împreună, iubirea lor n-a fost simplă și nici liniștitoare. A fost intensă, fragilă, uneori dureroasă. S-au apropiat, s-au pierdut, s-au regăsit. Au iubit ca și cum dragostea ar fi putut păcăli timpul. Ca și cum sentimentele ar fi fost suficiente pentru a schimba finalul.
Dar ,,August ești tu" nu este o poveste despre „pentru totdeauna".
Este o poveste despre ce lași în urmă atunci când nu poți rămâne.
Despre cum unele iubiri nu sunt menite să dureze o viață, ci să o schimbe.
Despre cum, uneori, cel mai mare act de iubire nu este să rămâi... ci să eliberezi.
Pentru Liv, Boyd nu a fost doar o iubire.
A fost începutul.
A fost durerea.
A fost lecția.
A fost curajul de a trăi.
Pentru Boyd, Liv a fost viața lui.
Iar dacă august ar avea o aromă, ar fi aceea a unei iubiri care a ars repede, a durut profund și s-a transformat în ceva mai mult, ceva veșnic