Hei, tu! Te-ai întors. 
Recunosc, începi să-mi placi. 
Ai auzit de Efectul Sarmalei? 
E ca Efectul Fluturelui, doar că mai gras.
A fost de ajuns o singură fisură între lumi. 
Acum cenușa se scurge prin ea și, undeva pe acest tărâm, umblă o altă Dalia. Una care nu mai știe să râdă. Și are motivele ei. O să vezi tu.
Ca să oprească o pisică ce se crede zeu, Dalia are nevoie de fratele ei mai mic. Da, Tudor. 
Cel care vorbește încontinuu și e convins 
că o kendama e alternativa la nunceacu. 
Sau Tudor are nevoie de ea. 
Nici eu nu mai știu care pe care.
Dar cea mai grea bătălie nu e cu pisica. E cu sentimentul ăla când cineva îți spune „imediat” 
și „imediat” nu mai vine niciodată. Cu spaima 
că poți să dispari și să nu observe nimeni. 
Și cu descoperirea că uneori magia are 
miros de mâncare caldă. Vestea bună? 
Cineva observă. Întotdeauna.
P.S. Sol aici. Ți-era dor de mine, așa-i? Ne știm de mult, deci știi ce urmează. Sper că ai venit și tu 
cu niște brioșe. Nu așa, cu mâna goală, 
că nu-i frumos. Mulțumesc anticipat.