Două lumi opuse.
Două inimi bătând pe ritmuri diferite.
Un singur moment care le poate schimba viața pentru totdeauna.
Becca n-a ales să plece din orașul copilăriei, dar când viața o forțează să lase totul în urmă, Elderbrook devine noul acasă. Un orășel cu străzi liniștite, umbre blânde și amintiri ce par să o aștepte la fiecare colț. Acolo, între tăcerile apăsătoare din casa bunicilor ei și visul interzis de a deveni arhitectă, Becca învață ce înseamnă să lupți nu doar pentru cine ești, ci și pentru cine vrei să devii.
Tensiunile cu tatăl ei cresc, la fel și dorința de a păstra vie amintirea bunicului care i-a insuflat pasiunea pentru forme, spații și speranță.
Iar apoi, apare Dante.
Misterios. Distins. Periculos de calm. Un băiat cu o viață atât de întunecată, încât pare imposibil ca lumina să-l mai atingă.
Dar în ochii lui, Becca vede ceva ce nimeni nu i-a oferit până acum: libertatea de a visa, chiar și atunci când totul pare pierdut.La suprafață, Dante are tot ce și-ar putea dori cineva: bani, reputație, libertate. Dar în spatele ușilor închise, lumea lui e o închisoare cu pereți din sticlă și ordine șoptite cu forța.
Viața lui nu-i aparține. Iar în mijlocul presiunii, al datoriilor nerostite și al unui tată obsedat de control, singura lui luptă reală e pentru fratele său mai mic—singura inocență pe care n-o poate lăsa să se piardă.
Până când apare Becca. Fragilă, curajoasă, diferită. Cu un zâmbet timid și o privire care vede dincolo de ziduri, fără să știe că le dărâmă. O frumusețe care nu știe că a pus stăpânire pe haosul din el. Pentru prima dată, Dante își dorește ceva ce banii tatălui său nu pot cumpăra: o iubire reală.
Sub cerul roz de vară cu Printed Edges
Nr. Pagini: 403
Editura: Celestium
PRINTED EDGES

